Am supravietuit atacurilor din 11 septembrie 2001

Fara sa stea prea mult pe ganduri, Lucas nu se mai urca in autobuzul scolii, ci ia trenul spre oras. In New York e o zi insorita de toamna. Dar, la scurt timp dupa ce Lucas ajunge la statia de pompieri, totul se schimba... si nimic nu va mai fi vreodata la fel.

Cand lovesc dezastrele, se nasc eroii.


Fragment din carte:

"Era o vreme cand tata se aseza pe patul lui sa-i povesteasca ce planuri are pentru urmatoarea aventura. In unele nopti, o asteptau pe mama sa adoarma si se strecurau la subsol sa lucreze la Seagrave.
Tata si Lucas formau o echipa - ei doi.
Dar apoi s-a intamplat incendiul de la depozit.
Trecusera deja doi ani de la incident, insa amintirile erau inca vii - soneria care sunase in miez de noapte, seful si unchiul Benny stand in usa, mirosind inca a fum. Lacrimile mamei. Apoi imaginea tatei, invelit in bandaje, palid de durere.
Lucas stiuse dintotdeauna ca serviciul tatalui sau era periculos. Uneori, in zilele libere, tata il ducea pe Lucas la sectia de pompieri. Lucas il ajuta la diverse munci - spala masina, pregatea masa de pranz, verifica furtunurile. Dar cel mai tare ii placea sa stea cu ceilalti la masa mare si rotunda din bucatarie asculte pe baieti povestind despre incendiile pe care le-au stins.
Pentru Lucas, erau niste supereroi.
Patrundeau in cladiri cuprinse de flacari portocalii si fum negru, inecacios. Foloseau topoare ascutite ca sa sparga ferestre, sa darame pereti si sa doboare usi. Carau oamenii pe scari incinse ca un cuptor si se lasau pe franghii de la zeci de metri inaltime. Incendiile pe care le stingeau erau mai rele si mai indaratnice decat orice raufacator din jocurile video sau monstru din filme.
Dar abia dupa incendiul de la depozit a inteles Lucas ce-i poate face focul unui om in carne si oase, un om ca tatal sau.
Tata nu vorbise niciodata despre ce i se intamplase in depozitul acela. Lucas stia doar ca murisera patru pompieri si ca tata se arsese rau in urma unei explozii. Dupa atata timp, tata tot mai avea pe brate cicatrici ridate, de un rosu aprins, ca un hamburger crud.
Insa incendiul acela avusese asupra tatei si alte urmari, mai rele decat arsurile.
Nu mai zambea atat de des si nu mai radea din toata inima. Devenise un om tacut. In unele zile, tata abia scotea doua vorbe. Avea o privire de parca mintea ii era in alta parte - probabil se strecura, printr-un nor de cenusa, inapoi in depozitul acela. "